Werewolf Myth In Romania

Romania –The Country of the Wolves

(Dacians = Wolves)

The Dacians (Lat. Daci, Gr. Δάκαι Dákai) were an Indo-European people, the ancient inhabitants of Dacia (located in the area in and around the Carpathian mountains and east of there to the Black Sea), present-day Romania and Moldova, parts of Sarmatia (mostly in eastern Ukraine) and Scythia Minor in southeastern Europe (Romania, Serbia and Bulgaria). They spoke the Dacian language, believed related to Thracian, but were influenced culturally by the neighbouring Scythians and by the Celtic invaders of the 4th century BC.The Dacians (tribe) were known as Geton (plural Getae) in Greek writings, and as Dacus (plural Daci) and also Getae in Roman documents, also as Dagae and Gaete—see the late Roman map Tabula Peutingeriana. Strabo states that the original name of the Dacians was “daoi”, which could be explained with a possible Phrygian cognate “daos”, meaning “wolf”. This assumption may be supported by the fact that one of the Dacian standards, the Dacian Draco, had a wolf’s head. Phrygii was another name used within the region, and in later times, some Roman auxiliaries recruited from the area were referred to as Phrygi. Their capital was not Argedava near the Danube, but Sarmizegetusa, in the Sureanu mountains, in the Romanian Western Carpathians.

THE DACIANS:

King Burebista

Dacian Soldier

Dacian Cavalry

Sarmizegetuza – The Capital of Dacia

Sacred Area

Dacian standards aka the Dacian Draco, had a wolf’s head

 

 

Mircea Eliade, the famous historian of religions give some hypotheses in his book “From Zalmoxe toGenghis Khan”, first chapter called “Dacians and wolves”. According to Strabo, the Dacians name was “daoi”. A tradition preserved by Hesychius informs that Phrygian name of “wolf” was “daos” P. Kreitschmer explained that word to the root “dhau”, meaning to press, to gather, to strangle (as the wolves use the neckbite to kill their prey). So Dacians called themselves “wolves”, or “ones the same with wolves”. The fact that a nation derives its name from the name of an animal always has a religious significance.

Several hypotheses can be considered:

1. First one may be that peoples draw their name from a god or a legendary ancestor who came forward as a wolf

2. Second, Dacians had taken their name from a group of fugitive immigrants arrived from other regions or from their own Dacian young outlaws, who acted in similar manner as the wolves circling around villages and living from looting. As it was the case in other societies, those young members of the community needed to go through an initiation, maybe up to a year, during which they were required to live as a “wolf”. Comparatively, Hittites laws called the fugitives outlaws that they becamed wolves.

3.The third hypotheses is the existence of the ritual who provide the ability to turn into wolf. Such a transformation may be related either with lycanthropy itself, a widespread phenomenon, but attested especially in the Balkans-Carpathian region, or a ritual imitation of the behavior and appearance of the wolf. Initiation ritual in wolf model characterized mainly military initiations and therefore secret brotherhood of warriors. Thus to become a formidable warrior they magically assimilate the beast behavior, especially of the wolf after a wolf skin was worn in the ritual and share how to be a carnasier and signify the changing in a “wolf”.

Traces of wolves (related with a wolf cult or as totem) were found in this area since the Neolithic period: wolves statues and fairly rudimentary figurines representing dancers with a wolf mask. Latest items could indicate warrior initiation rites or ceremonies in which young people put their seasonal wolf masks.The element of unity of beliefs about werewolves and lycanthropy consists in the magical-religious experience of mystical solidarity with the wolf by whatever means used to obtain it. But all have one origin myth, a primary event. Thus manages to transform into the wolf the one who comes out of himself and its present time and becoming contemporary with mythical event.Zalmoxis as God Zemeuks, the name signifying “Land” or “Country”.He still represents the God of the Earth’s depths, but nevertheless the God of vegetation and fertility, the God of ploughmen and shepherds.

But,if Gebeleizis was promising them only the immortality of spirit (for the ritual of cremating dead ones on funeral pyres is associated to his cult), Zalmoxis was yet over granting to his faithfuls COMPLETE IMMORTALITY, both for the soul and body (the funeral procedure being, in this case, burial), while the believers’ spirits would keep on living inside the Kingdom of the Underworld God (just alike Harald’s, the teen-ager King, next to Maria’s, the Danubian Queen, from the same poem “Phantoms” of our Great Eminescu).The concept of Zamolxian immortality was representing the very Ethics’ concept among all young warriors of the “the Dacian (Thracian) Wolves”, who were enjoying the imminent Death’s perspective and were even laughing at it, precisely in order to show their indifference towards such an event and their looking forward to faster reaching God’s underground meadows. These youngsters were fighting and dying joyfully under the “Wolf’s Head” Dacian banner aka Dacian Draco, which we would also encounter at the Macedonians, as well as at the so-called “Roman” legions later, that had actually been formed from Thracians living within boundaries of the Roman-occupied territories.

Dac Fest-Under the Sign of the Wolf ( Costesti 2010)

MITUL LUPULUI SI AL CIUTEI – legatura Tracilor/Dacilor  cu divinitatea

Istoria neamului nostru este bogata si binecuvantata, ea fiind vesnic un manunchi de legende, de mituri si povestiri, izvor de cunoastere insa, caci, alaturi de documentele si descoperirile arheologice de mare insemnatate, de insemnarile lui Herodot, Strabon, Homer, Ovidius… se intaresc prin acest tezaur de impletire divina a adevarului cu legenda, a realitatii cu mitul, credinte si concluzii de netagaduit ale continuitatii si radacinilor neamului nostru in aceste locuri, considerate a fi sfinte. Pamantul Sacru ocrotit de Zamolxis, acest Dumnezeu al dacilor, Zeul Luminii, cunoscut si ca Zeul Mosh, Zeul Norilor, Zeul Stancilor. Mitul ” Lupului si al Ciutei ” spune ca stramosul fiara, era un lup cenusiu singuratic, care, s-a coborat din Ceruri si, s-a unit cu o caprioara, cu o ciuta. Potrivit acestui mit, Dacia s-a nascut sub semnul lupului, asadar a fost predestinata razboaielor de aparare, invaziilor si emigrarilor, misterelor si cultivarii respectului. Inca din cele mai stravechi timpuri, dacii erau cunoscuti ca fiind : ” lupii de la Dunare “, ” razboinicii lupi ai luminii “, ” cei din tara Lupului “, ” fiarele “, ” fii lupului “. Strabon, spune ca in trecut dacul stravechi este ” dai ” ( femeia daca era daie ) sau ” dav”, cu alte cuvinte ” lupi ” sau, ” cei care se aseamana cu lupii “. De altfel, intregul neam tracic era reprezentat prin simboluri caracteristice, acestea fiind ” izvorate ” din Cultul Lupului si Cultul Cerbului, aparand de asemenea credinta in Cultul Ciutei Sfinte.Se cunoaste ca dacii aveau credinta ca sunt nemuritori, ei neavand teama de moarte, ca intampinau moartea zambind, ca erau cunoscuti ca ” lupii nemuritori, iar prin mitul lupului si mitul cerbului, al caprioarei sfinte, acest mit al vietii vesnice, al renasterii, al nemuririi, mitul dacilor si-a extins spectrul inca din vremuri stravechi in intreaga lume.

Intreaga ” lume ” a dacilor este strans legata de simboluri, acestea intarind credinta in legatura cu divinitatea, deci conturarea ideii ca sunt ocrotiti de divinitate, tocmai prin faptul ca exista un sambure de legamant al divinitatii cu poporul ales. Numeroase manuscrise, documente, insemnari, dovezi aduse la lumina de arheologi, intaresc aceasta marturisire. Un simbol de necontestat este stindardul geto-dacilor, dragones, in jurul caruia se adunau razboinicii in caz de primejdii, inainte de a pornii la lupta, si care era purtat de catre gemenii cavaleri. Alaturi de dragones, existau si prapuri, drapelele dacilor. Dragones sau dragonul, balaurul dacilor era un cap de lup cu gura deschisa, corpul unui sarpe cu aripi si care avea gatul infipt intr-o tepusa, iar la cea mai mica adiere de vant acest dragones ” scotea ‘ sunete ascutite infricosatoare, venite parca dintr-o alta lume. Acest dragones era inspaimantator pentru dusmani, era glasul grotelor si al stancilor, iar sinteza dintre lup si sarpe are atributele orgoliului si al fortei, prin dragones dacii razboinici impuneau teama si respect… de aceea in fata strigatelor de lupta ale dacilor si la aparitia acestor dragoni, se instala sentimentul unei temeri si al unui respect impus , de nedescris, daca e sa acceptam denumirea de ” fiarele ” data dacilor razboinici. Daco-getii razboinici erau renumiti pretutindeni si admirati pentru curajul lor neinfricat, pentru lipsa de teama in fata mortii, pentru hotararea cu care invatau si se instruiau pentru lupta, darzenia lor si, dibacia cu care manuiau armele ( sica, sageata ), disciplina de care dadeau dovada, dar, mai ales erau admirati pentru ca invatau strigatele de lupta stramosesti, acele strigate ce insuflau spaima. Nu exista suficiente documente si dovezi, dar, din insemnarile mai indepartate, se pare ca stema Daciei, si mai mult ca probabil si acest dragones dar si prapurile, aveau in cromatica lor trei culori, curcubeul fiind un simbol al legamantului si legaturii cu divinitatea, iar aceste trei culori fiind in plan principal, deoarece aveau simboluri bine definite in credinta dacilor, astfel : rosul reprezenta dimineata, galbenul semnifica amiaza iar albastrul era semnificatia amurgului.

Se spune ca, Burebista cand a oferit stindardul dacilor pregatiti de lupta ar fii rostit aceste vorbe : ” Sa loviti in dusmani cu puterea coltilor lupului, sa va strecurati printre dansii ca sarpele si, sa treceti peste ei ca pasarea in
zbor. Acesta sa fie steagul care sa va-nsoteasca-n lupte si steagul sa-l ridicati desupra cetatilor stanci, sa-l vada de la mare departare cei care cred ca nu se tem de neamul lupilor. ” Dovada a intelepciunii dacilor stau marturie si urmele vechilor cetati dacice, ridicate pe culmi,sau, altele inaltate pe creste mai semete, pentru a fii al doilea front, de intarire, caci, se zice ca tot Burebista ar fii poruncit marilor mesteri in ridicarea de cetati spunandu-le doar : ” Sa le ridicati pe cele mai inalte locuri, ca cine stie de unde mai vine primejdie si, prevederea-i mama biruintei.” Iata deci ca dacii stapaneau si darul de a sta de veghe, de a fii prevazatori.
De ce credem in legatura dacilor cu divinitatea, de la lup a ramas dacilor forta si curajul, puterea, iar ciuta, a daruit dacilor mila si blandetea, bunatatea. Ei erau omenosi si invitau la ospat pe straini, dar, deveneau fiare daca erau atacati, fiare cand isi aparau cetatile si neamul.
Am rasfoit de curand din colectia mai veche a revistei “Magazin istoric ” si am citit cu mare emotie din insemnarile si discursurile lui Dio Chrisostamus, un ” calator in lumea dacilor”, si care a fost impresionat de ” tara getilor sau a misilor cum ii numeste Homer..” geto-dacii pe care i-a vazut si care l-au intampinat cum se cuvine, din care locuri a plecat, iata : “…veneam doritor de a vedea oameni luptand unii pentru stapanire si putere, iar altii pentru libertate si patrie si, am plecat, pe urma nu primejdia ma facut sa sovai… m-am intors iar la noi, socotind mereu ca cele zeiesti sunt mai presus si mai de folos decat cele omenesti, oricat de insemnate ar fii acestea.” , tot el mai spune cu admiratie ” … puteai sa vezi peste tot sabii, platose, lanci, toate locurile fiind pline de cai, arme si oameni inarmati, in mijlocul acestor oameni deosebiti, eu singur ma infatisam nepasator, un spectator pasnic..”. Un lucru e sigur, dacii nu vanau intr-o vreme lupi si nici cerbi si nici ciute, caci aveau credinta in Cultul Lupului, lupul ca forta si putere daruita lor de divinitate, si credinta in Cultul Ciutei Sfinte, ciuta fiind legatura cu Cerul, simbolul dragostei si al bunatatii. Si zice frumos legenda ca din unirea si dragostea dintre Lupul Fiara si Ciuta Sfinta ar fi luat nastere Dacia si ca ea de aceea este nemuritoare, caci, Zamolxis vegheaza si ocroteste si, ciclic, vine vremea renasterii. Dacii spuneau : ” Zamolxis sa fie cu noi “…

 

Mitul Varcolacului in Romania

Mitul varcolacului a aparut in Grecia antica, “vezi cazul regelui Spartei, Licurg”, dar era tratat cu respect, find considerat un blestem si totodata o binecuvantare a zeilor. Evul Mediu nu a facut decat sa redescopere antichitatea si odata cu ea si “cutia pandorei”.

Desi aceasta este concluzia specialistilor si exegetilor, eu totusi am unele indoieli legate de acest subiect. Este ciudat faptul ca nu doar in Europa Evului Mediu apare acest fenomen (zona central-vestica a Europei), mituri referitoare la astfel de creaturi apare si la alte popoare (nativii din Brazilia, indienii din India). Daca despre India pot considera ca este vorba de influente venite din antichitatea greaca pe cale comerciala, atunci in Brazilia, stim ca primele povesti si cazuri de lycantropie au aparut in Europa cu mult inaintea lui Columb, iar miturile braziliene isi au originile in vechile credinte incase, pre  perioada conquistadorilor. Interesant este si faptul ca majoritatea cazurilor de lycantropie au fost semnalate in Statele Germane “mitologia nordica considera ca existau oameni care facand un pact cu Loki, in schimbul sufletului acesta le oferea puteri magice, in acest caz metamorfoza.” Un vârcolac este, în mitologia românească o fiinţă fabuloasă, un demon care mănâncă Soarele şi Luna, generând în acest fel fazele Lunii şi eclipsele. Multiplele reprezentări ale acestei creaturi, de la animale reale (lupi,câini), la cele fantastice (zmei, balauri) au condus la un mister asupra formei demonului. Vârcolacul este reprezentarea răului care disturbă ordinea firească a lumii, iar orice abatere de la ordinea stabilită de comunitate poate genera un vârcolac. Astfel, vârcolacii, ca şi strigoii sau moroii, pot proveni din foarte multe surse, cum ar fi: copii nebotezaţi, născuţii cu anomalii, oameni care şi-au ucis un frate sau o soră, sau chiar o acţiune contrară unei tradiţii poate genera un vârcolac. Omul-vârcolac se va transforma în timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul său este cel care va urca în cer şi va mânca Soarele sau Luna. Dacă legătura sufletului cu trupul este întreruptă în timpul transformării, sufletul este pierdut pe vecie.Etimologia cuvântului pare a proveni din bulgară sau sârbă, din <<vylx + dlaka>> ce însemna cu păr de lup. Mitologia strămoşilor daco-geţi pare a fi influenţat, de asemeni, mitologia românească, mai ales prin cultul lupului, care legată şi de creatura vârcolac. De cele mai multe ori era suficient ca Luna să aibă o culoare roşietică, pentru ca românul să tragă concluzia că vârcolacul mănâncă Luna iar sângele astrului se prelinge printre colţii făpturii. Modurile de alungare sunt numeroase şi implică de obicei zgomotele de metale, cum ar fi tragerea clopotelor, baterea fiarelor între ele.

Oare chiar are luna o putere atat de mare sau si asta e doar un mit?  Nu numai urban. Faptul ca luna este cea care ii transforma pe cei mai nefericiti dintre noi in Omul Lup sau in Varcolac este bine stiut. Cunoastem si imaginea clasica, cea cu conturul lunii pline in care se vede o baba calarind pe matura, sugerandu-ne ca si vrajitoarele ies cu o mult mai mare placere la aer cand e luna plina. Filmele de Halloween sunt asociate cu luna plina, iar in filmele horror clasice era un element indispensabil.Miturile conturate in jurul lunii nu au aparut odata cu modernitatea. Multe popoare au incarcat luna plina de semnificatie, de la egipteni pana la chinezi, de la babylonieni pana la europeni si amerindieni. Pentru aceste popoare, luna era deseori obiectul veneratiei, iar aceasta semnificatie speciala a ajutat ca si azi luna sa aiba un rol important in traditia noastra. Astrul noptii se regaseste in superstitii, in povesti si poezii populare, s-au format mituri urbane in jurul ei.Luna n-a pierdut foarte mult din semnificatie si importanta nici in epoca moderna.Aproape fiecare dintre noi stie macar un mit legat de acest subiect. Iar la fel de multi inca sunt convinsi ca fazele lunii afecteaza sanatatea, comportamentul sau dispozitia. Nici marketingul n-a lasat acest subiect neexploatat, oferindu-ne, la o cautare simpla pe orice motor de cautare online, nenumarate produse ce subliniaza efectele benefice ale fazelor lunare sau care ne protejeaza de efectele lor negative. Gasim carti, bijuterii, talismane si multe alte lucruri care pot atrage putin profit. In cateva tari se organizeaza petreceri de luna plina, un loc celebru pentru asta fiind Thailanda. Iar la o petrecere de acest gen ai intodeauna o scuza Buna dimineata pentru orice ai fi facut seara: Luna.

In literatura moderna anglo-saxona exista teoria pseudo-stintiifica “The Transylvanian effect”, care ne spune ca fazele lunii ne infuenteaza in mod direct comportamentul. Unii cercetatori au incercat sa dovedeasca ca pe timp de luna plina cresc infractiunile, altii ca ne imbolnavim mai usor, suferim mai puternic de afectiuni sau ca ne face mai fertili. Chiar daca multe legende au fost desfiintate destul de usor, miturile au evoluat si au devenit din ce in ce mai credibile. De exemplu, mitul varcolacului atat de popualar in Evul Mediu a cam disparut, fiind mentionat ultima data intre 1764 si 1767 in Franta, unde Bestia din Gevaudan a omorat, conform diferitelor surse, intre 80 si 133 de oameni. Insa chiar daca la acea vreme oamenii credeau ca e vorba de varcolac, se pare ca pana la urma au fost doar lupi. Acest caz a fost preluat de cateva ori in diferite abordari cinematografice. Azi, varcolacul e o specie extincta, existand doar in filmele Hollywoodiene si in jocurile de calculator.Dar au ramas multe alte mituri lunare.

Majoritatea medicilor naturisti, de exemplu, accepta teoria conform careia legatura gravitationala dintre Luna si Pamant ne influenteaza organismul, dar si psihicul. Aurica Borcea, un medic naturist din Brasov, e de parere ca energiile lunii se multiplica cand este luna plina si au un efect asupra corpului nostru asemanator cu cel avut asupra oceanelor. Din aceasta cauza, nu este recomandat sa programam interventii chirurgicale in aceasta perioada, pentru ca sangerarea e mai puternica. In ceea ce priveste comportamentul din aceasta perioada, oamenii sunt mai expusi la tulburari comportamentale, mai ales cei care sunt predispusi la asa ceva, pentru ca luna plina este un factor extern pe care nu il putem controla. Insa nu exista numai efecte negative, ne spune medicul naturist. Gratie intensitatii energetice, este recomandat sa ne apucam de lucruri noi in perioada asta, de exemplu sa ne pregatim pentru un examen. Astrologul Mariana Cojocaru e si ea de parere ca luna ne poate influenta. Insa nu pe toti in egala masura. Exista persoane care reactioneaza la luna plina, altii la luna noua, spune ea, in functie de faza lunara in care ne-am nascut. De asemenea, continua astrologul, exista persoane „lunariene”, cele afectate de luna, si „solariene”, afectate doar de soare, care nu reactioneaza la luna. In viziunea Marianei Cojocaru, femeile sunt mai degraba guvernate de luna, insa barbatul rac este 100% afectat. La capitolul posibile efecte ale lunii, ea ne vorbeste de nervozitate, insomnii, amplificarea sentimentelor, iritabilitate, cresterea circulatiei periferice etc.

Anda Pacurar, psiholog, a fost insa mai rezervata in ceea ce priveste efectele lunii pline. Ea ne-a spus ca a auzit de acest mit, a auzit ca ar exista efecte ale lunii asupra comportamentului uman, dar ca in experienta ei nu a avut de-a face cu asa ceva. Nu a avut inca pacienti care sa se planga de luna plina, ci mai degraba de conditiile meteo, insa, din moment ce tine mai degraba de un domeniu mistic, probabil ca oamenii care cred ca sunt influentati de acest fenomen se duc mai degraba la astrolog sau la parapsiholog decat la un psiholog. Verificand aceste mituri, mai departe, am gasit doua materiale ample in doua publicatii prestigioase precum National Geogrephic si Livescience. Amandoua sintezele ii dau dreptate Andrei Pacurar, spunand ca aceste mituri sunt mai degraba legende decat realitati. National Geographic citeaza tot un psiholog de la University of Washington care ne spune ca, “daca se intampla ceva neobisnuit cand e luna plina, oamenii tind sa dea vina pe luna”. Insa psihologul ne atrage atentia sa facem diferenta intre corelatie si cauzalitate. Adica, daca observam o legatura intre un fenomen si luna plina, asta nu inseamna neaparat ca luna rerezinta si cauza acestuia. De vina sunt jurnalistii, spune el, pentru ca acestia cauta intodeauna stiri senzationale sau interesante si deseori ignora faptele si studiile pentru a mediatiza anecdotele politistilor sau infirmierelor.

Livescience analizeaza in amanunt miturile si ne face si un sumar al celor mai relevante studii din acest domeniu. Iar aceste studii ne arata ca nu exista o corelatie intre luna plina si presupusele sale efecte.

Luandu-le punctual, aflam urmatoarele:

- Nu exista sangerare mai abundenta si doctorii nu rateaza intr-o mai mare masura interventiile chirurgicale in aceasta perioada. Cel putin asa spune un studiu din octombrie 2009, publicat in Jurnalul de Anesteologie;

- Datele privind vizitele la psihiatru ne indica acelasi lucru. Nu exista diferenta statistica intre urgentele psihiatrice in timpul lunii pline;

- Animalele pot fi mai agresive, desi studiile nu sunt concludente. Mai multe studii din Marea Britanie au gasit o corelatie intre cresterea atacurilor cainilor si luna plina, insa un altul din Australia ne arata exact invers. Poate e totusi mai bine sa evitam cainii vagabonzi in noptile cu luna plina;

- Jurnalul de Tulburari Comportamentale a publicat in 1999 un studiu in care cercetatorii spun ca nu exista nici o cercetare relevanta care sa ne arate efectele lunii pline asupra tulburarilor de somn.

In concluzie, putem spune ca luna plina este in continuare bine inradacinata in credinta urbana. De multe ori dam vine pe ea, chiar daca, de fapt, asa ne calmam doar pe noi insine. Iar miturile sunt atat de inradacinate, incat aproape ne asteptam sa se intample ceva neobisnuit cand e luna plina. Asa poate ca si medicii supertitiosi au mana mai putin stabila, iar oamenii creduli se culca cu o anxietate mai mare. Insa ce stim pana acum este ca luna plina a avut cele mai mari efecte asupra oamenilor cred  inca ca nu exista iluminat public, geamuri sau perdele. Noaptea luminoasa ii deranja pe unii, iar de aici putea sa se nasca cu usurinta credinta cu agitatia si insomniile. Insa lumea s-a schimbat. Putem sa stingem lumina, sa tragem draperiile si sa mergem la somn. Putem chiar sa dam vina pe luna plina daca asta ne calmeaza. Insa sa nu ne asteptam sa apara vreun varcolac, vrajitoare sau caine turbat la geam. Iar in cazul unei insomnii, intodeuna putem latra la luna pana cand ne rapesc oboseala si somnul salvator.

 

 

Saint Andrew’s Night – Dacian New Year

Today we celebrate in Romania Saint Andrew’s Night – Dacian New Year

Roman Dacia is (also known as Dacia Felix and Dacia Traiana), an ancient Roman province in modern Romania, after year 106 until 275 (106÷275). Dacia is an ancient geographic demarcation of central Europe, Kingdom of Dacians (in modern Romania), until the Great King Burebista and the king Decebalus. In ancient geography, especially in Roman sources, Dacia was the land inhabited by the Dacians or Getae.

Popular beliefs call the night of November 29 – 30 Andrea, Indra or Andreiul of winter. Andreiul marks the transition from summer to winter, from light to dark, and the rituals attending the Geto-Dacian civilization indicate that this night to be represented and celebrated as the New Year Geto-Dacian, corresponding to rustic Dionisiacele and fermenting wine from Thracian population, as well as Brumalia celebration of the Roman Empire.

Ancestral popular calendar, which for most of us remain mysterious or unknown, went for millennia in parallel with Christian holidays, demonstrating not only the continuity of millennial traditions, but also the existence of our people since ancient times, on this region . These holidays related to religion, traditions and customs, most popular villages in the world, were despised and appealed to the liquidation in the nearly 50 years of communism.

Between November 13 and December 6, there are a series of celebrations Romanian tradition and ancient customs known as Fall Filipii – related to the ancient belief in periodic renewal time.

Celebrations dedicated to the Dacian sacred animal, The Wolf, were assimilated by the Christian tradition. They begin with Wolf Day (13 November), Gadinetii (12-16 November), continue with Philip The Lame or Ovidenia (21 November) and ends with St. Andrew’s Day (30 November) and St. Nicholas Day (December 6).

Gadinet is the name of winter divinity, The Wolf, and Filipii are divine personifications. In mysticism popular at this time is believed that the she-wolfs walked along the border villages and wine houses, ransacking the rubbish to find the embers burning, then they are eating the embers and become more fertile.

The fact that the wolf can see in the night, he turns into a positive symbol of light, fulfilling his role as guide.

As the day falls and the winter starts, evil spirits are more powerfull. Popular magic acts to protect against them, culminating with special night of St. Andrew.

Saint Andrew, patron of Romania

 

Saint Andrew, the spiritual father of the Romanians was a disciple of St. John the Baptist, then followed Jesus became “the first called.” He preached in the land of Scythia Minor (Dobrogea), living in Constanta county territory today. He was martyred on 30 November, the year 60, during the reign of Emperor Nero, being crucified upside down on a cross-shaped X, which then is called “Cross of St. Andrew”

November 30, feast of St. Andrew has a special significance for the Romanian people because St. Andrew is the one who brought Christianity to our land, is considered the Saint Patron of Romania and romanians.

Habits about the night of 29/30 November, are a mix of the old Christian feast rituals with old Dacian rituals. Dacian people think that St. Andrew is a deity, he became the personification of Divine Solar Wolf.

 

Traditions on the night of Saint Andrew

 

On the night of St. Andrew, who is also the first night of New Year Dacian, the heavens opened, so that now those seen can meet with the unseen, light with darkness, time is renewed, the chaos dies and is born the armmonia of the man and the universe. What’s inside, and outside is …

Now The Wolf has the highest power. This night is said to be the evil spirits night called in the popular tradition ghosts, or werewolves – have more power than the rest of the year and they are coming to harm people. Therefore measures are taken to prevent such evil. Women bake pumpkin pies and cakes of corn, brush with garlic the doors and the windows and the scythes are hidden. On the night of “Saint Andrew” people avoid to go outside. They stay in houses protected by the garllic from entry and by light candle lit.

Boys and girls organized a party during which they “protect the garlic.” On Saint Andrew’s night, because transparency boundaries of the world, secrets are revealed, criminals and thieves are discovered.

The Wolf in Dacian tradition

The Wolf Totem

 

The Dacians had The Wolf Totem, the most ferocious animal in the area, one that can’t be tamed or trained. Fearless warriors, they identified with it, calling themselves the wolves (DAOS = WOLF in the Thracian-Phrygian dialect) or those who are like wolves.

About the Dacians flag (the body of dragon-headed wolf), N. Iorga (Romanian historian) said that it is “The essence of ancestral religion”. His appearance put fear among the enemies. Ensign carry high The Dacian Flag who had on his body mobile metal scales.

In horse gallop air entering through the mouth wide open of Wolf making creepy noises, accompanied by the noise of scales who are hitting each other. Fighters wore wolf or bear face masks and terrified the enemies with terrible sounds.

 

The Legend Of The Great White Wolf, The Protector of Dacia

Legend of White Wolf, servant of Zamolxis is surprisingly similar to that of the ancient Greeks Apollo. He had his temple on the island of Alba (Leuka), on the Black Sea (now the Isle of Snakes). Every fall Apollo withdrawn mysterious in Hyperboreans country to spend the winter. He was their leader called Lycantropul – White Wolf, deity revered sacred by our ancestors as the protector and savior in moments of need. To counter the belief in magical and mystical power of the wolf, primitive Christianity invested St. Peter (Samedru) with attributes as the pastor of wolves (which are considered his dogs) together with the Apostle Andrew, who preached Christianity in “wolf territories” and was constantly watched by the Great White Wolf.